Avocat divorț și dreptul familiei în Timișoara

Alegerea procedurii depinde, în linii generale, de două întrebări: sunteți amândoi de acord cu divorțul și aveți copii minori? Pe lângă acordul soților, Codul civil (art. 373) permite divorțul atunci când relațiile dintre soți sunt grav vătămate și căsătoria nu mai poate continua, după o separare în fapt de cel puțin doi ani ori la cererea soțului a cărui stare de sănătate face imposibilă continuarea căsătoriei.

La starea civilă și la notar, legea prevede un termen de reflecție de 30 de zile de la depunerea cererii, după care soții se prezintă personal pentru a-și confirma decizia.

Cererea de divorț se depune, de regulă, la judecătoria în a cărei circumscripție se află ultima locuință comună a soților. În lipsa acordului, instanța analizează motivele invocate și, după caz, culpa soților. Odată cu divorțul, se pronunță asupra numelui soților și asupra măsurilor privind copiii și, la cerere, poate soluționa și partajul bunurilor comune.

Pe durata procesului se pot cere, pe calea ordonanței președințiale, măsuri provizorii privind locuința copiilor, pensia de întreținere sau folosința locuinței familiei, iar în situații de violență domestică legea prevede și ordinul de protecție. Hotărârea poate fi atacată, după caz, cu apel la Tribunalul Timiș.

După divorț, regula este că autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți (art. 397 Cod civil), astfel că deciziile importante – privind școala, intervențiile medicale majore sau călătoriile în străinătate – se iau împreună. Doar în mod excepțional, pentru motive temeinice, ea poate fi exercitată de un singur părinte.

Ceea ce se numește popular „custodia copilului” înseamnă, juridic, stabilirea locuinței copilului la unul dintre părinți; celălalt părinte păstrează legături personale cu copilul, după un program convenit de părinți sau stabilit de instanță. Instanța are în vedere interesul superior al copilului și concluziile raportului de anchetă psihosocială, iar copilul care a împlinit 10 ani este ascultat în mod obligatoriu.

Ambii părinți contribuie la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copilului. Părintele la care copilul nu locuiește plătește, de regulă, o pensie de întreținere, stabilită în funcție de nevoile copilului și de mijloacele celui care o datorează.

Codul civil prevede limite maxime raportate la venitul lunar net al părintelui: până la o pătrime pentru un copil, o treime pentru doi copii și o jumătate pentru trei sau mai mulți copii. În caz de neplată, hotărârea poate fi executată silit, iar neplata cu rea-credință poate avea, în anumite condiții, și consecințe penale.

În lipsa unei convenții matrimoniale se aplică regimul comunității legale: bunurile dobândite de oricare dintre soți în timpul căsătoriei sunt, în principiu, bunuri comune. Fac excepție bunurile proprii, precum cele moștenite, cele primite prin donație (dacă nu s-a prevăzut altfel) sau cele de uz personal.

Partajul se poate face la notar, prin bună înțelegere, sau în instanță, odată cu divorțul ori ulterior. Cotele se stabilesc în funcție de contribuția fiecărui soț, iar discuțiile apar, de obicei, în legătură cu:

Pentru copilul născut sau conceput în timpul căsătoriei, legea prezumă că tatăl este soțul mamei. În afara căsătoriei, paternitatea se stabilește prin recunoaștere – de exemplu, la starea civilă sau prin înscris autentic – ori prin hotărâre judecătorească, în care expertiza ADN are, de regulă, un rol important.

Prin acțiunea în tăgada paternității se contestă că soțul mamei este tatăl copilului. Pentru unele persoane, dreptul la această acțiune este limitat în timp, de aceea, dacă aveți îndoieli, este bine să cereți sfatul unui avocat din timp.